7 tipuri de alimente care te imbatranesc inainte de vreme

Secrete 01.11.2016 Livia Caled
Pentru a te tine departe de imbatranirea prematura nu numai sportul este esential, ci si dieta, care trebuie sa fie cat mai simpla si sanatoasa. Potrivit medicilor si nutritionistilor, alimentele pe care le consumi au un efect direct asupra duratei tale de viata.
 
Care sunt alimentele care te fac sa imbatranesti inainte de vreme?
 
1. Alimentele de tip fast-food
 
Nu mai e de mult o noutate pentru nimeni ca alimentele de tip fast-food (hamburgeri, cartofi prajiti, hotdog si altele asemenea) sunt pline de grasimi hidrogenate care cauzeaza probleme cu vasele de sange si, in general, cu circulatia sangelui. Aceste alimente sunt greu de metabolizat si nu fac decat sa suprasolicite organismul. Cu cat e mai suprasolicitat, cu atat imbatraneste mai repede.

2. Alimentele si bauturile procesate
 
Alimentele procesate sunt acele alimente ambalate frumos, produse la scara industriala, cu foarte multe ingrediente pe eticheta, necunoscute pentru omul obisnuit. Aceste alimente contin deseori prea multa sare sau prea mult zahar, coloranti, indulcitori, arome, diversi agenti de ingrosare si tot felul de aditivi. Covrigeii, grisinele, chipsurile, sandvisurile ambalate, conservele, biscuitii, napolitanele, sucurile carbogazoase sunt doar cateva exemple din aceste tipuri de alimente. Ele afecteaza nu numai intreg metabolismul, ci si pielea, pe care o imbatranesc inainte de vreme. De asemenea, cresc colesterolul si aduc kilograme in plus de care nu avem nevoie.

3. Alimentele prea sarate
 
Alunele, covrigeii, chipsurile, nachos, semintele, migdalele, nucile, conservele se numara printre produsele care au deseori adaosuri de sare, mult mai mari decat am avea nevoie. Sarea deshidrateaza organismul, creste tensiunea arteriala si, mai ales, duce la imbatranirea prematura. Multe probleme de inima sunt cauzate de excesul de sare, de aceea este recomandat sa fie consumata cu moderatie. 
 
 
4. Alimentele care contin zahar
 
Printre cele mai nesanatoase alimente pe care poti sa le consumi se numara cele bogate in zahar. Prajiturile, bomboanele si, in general, dulciurile nu fac decat sa cauzeze inflamatii in organism si sa afecteze inima, creierul, ficatul si intestinele. Zaharul degradeaza buna functionare a metabolismului care nu mai poate sa arda toate caloriile pe care le primeste. Medicii sustin ca o dieta cu consum ridicat de zahar este, practic, un dezastru pentru piele. Persoanele care consuma mult zahar de obicei arata mai batrane decat cele care consuma zahar cu moderatie si asta pentru ca pielea este foarte afectata de acest aliment, zaharul fiind in mod special atras de colagen caruia ii schimba structura.
 
5. Carbohidratii rafinati
 
Mai multe studii au aratat ca persoanele care reduc consumul de carbohidrati rafinati reusesc sa isi echilibreze nivelul de insulina din organism si, implicit, sa isi creasca speranta de viata. Carbohidratii rai, cei care contin faina alba si zahar, nu fac decat sa forteze organismul sa produca mai multa insulina. Pentru a iti mentine o stare buna de sanatate este recomandat sa consumi carbohidrati buni (cereale integrale, paine integrala, paste integrale, quinoa, orez brun, linte, naut, fasole).
 

6. Alimentele care contin indulcitori artificiali
 
Multe dulciuri din comert contin indulcitori artificiali, de aceea e recomandat sa citesti mereu etichetele de pe produsele pe care le cumperi. Un indulcitor des folosit este aspartamul, o substanta care a fost corelata cu instalarea cancerului. Pe langa faptul ca predispun organismul la diverse boli grave, indulcitorii artificiali provoaca imbatranirea inainte de vreme, dureri de cap si, nu in ultimul rand, dependenta de respectivele produse care ii contin.
 
7. Mezelurile ieftine
 
Mezelurile care contin multe grasimi si putina carne cresc si ele riscul de imbatranire prematura. Pe langa grasimi nesanatoase, aceste alimente sunt pline de conservanti si sare. Mai multe studii au aratat ca mezelurile pline de grasimi (parizerul, crenvurstii, anumite tipuri de salam si sunca presata) cresc riscul de cancer la colon, probleme ale sistemului imunitar, probleme cardiovasculare si degradarea timpurie a organismului.
 
 
Tags:
alimente nesanatoase
imbatranire prematura
alimente care imbatranesc pielea
ce alimente sa eviti
Bookmark and Share
[del.icio.us] [Digg] [StumbleUpon] [Twitter]

Articole similare
Lasa un comentariu
 
codul de validare

Calculator
cm
kg
ani
   
Planifica-ti meniul
Intreaba specialistul
  • Dietetik raspunde, Dietetik raspunde

    Redactorii Dietetik.ro isi pun la bataie experienta si cunostintele acumulate. Adresati aici intrebarile...

  • Andra Chirnogeanu, Fitness trainer Fitcurves Andra Chirnogeanu
    Fitness trainer Fitcurves

Adreseaza o intrebare