Sfaturi Comunitate Specialisti Calculator Concursuri Blog Contact Despre

INTREABA NUTRITIONISTUL

Ioana Tudorancescu, nutritionist

M-as bucura sa va fiu de ajutor cu sfaturi...

adreseaza o intrebare

Dietetik.ro on Facebook

Alte articole

Crazy Good Raw - cand crud egal gustos

Ana si Raul duc o viata pe care multi dintre noi ar numi-o atipica. Au spus...

Ilie Marinescu- anorexia si bulimia reprezinta tulburari ale conduitei alimentare

Ti-am vorbit de multe ori despre dezechilibrele alimentare (cand nu se mai...

Let's Do It, Romania!

Let's Do It Romania si-a propus sa curete Romania de gunoaie, intr-o singura...

Nutritionistul Mihaela Bilic: Sa redescoprim ciorba

Incepand cu luna iulie preturile la mancare se scumpesc iar bonurile de masa...

Crazy Mother Cooker- pentru mine vara e vremea salatelor si a gratarelor

Continuam seria de interviuri cu blogeri, despre ce obisnuiesc ei sa gateasca...

Laura Adamache-hidratarea este absolut necesara

Stiu blogul Laurei Adamache demult. Il vizitez din cand in cand ca sa...

Adi Hadean - o vara cu legume si plante

Am vrut sa vedem de la un maestru in arta gastronomiei ce este bine sa mancam...

Daciana Sarbu-alimentatia sanatoasa este o regula sfanta

Am vrut sa vedem dupa ce reguli se ghideaza in alimentatie politicienii...

Vezi tot

dietetik.ro > Interviuri

15.09.2009

Trimite prin Y!M

Printeaza

Trimite prin email

Interviuri

Marie Jeanne Chiriac

Gourmetul din caserola: Viorel Copolovici

Ii place mancarea buna. Atat de mult, incat s-a lasat de alte smecherii si a pus mana sa umple caserole cu cele mai cele de-ale gurii. Si m-a zapacit: nu mai stiu daca il iubim pentru ca intr-o discutie cu el razi de te strici sau pentru ca ne indoapa cu bunatati. Noi il iubim atat de mult incat am derogat de la politica site-ului si il lasam cu diacritice: sa-i facem si noi o bucurie. Iar voi aveti sansa sa decideti singuri ce va place mai mult la el.

Dietetika: De ce gatesti, domnule Copolovici?

Viorel Copolovici: Gătesc pentru că îmi place foarte mult chestia asta şi mă distrez de minune dirijând oale, crătiţi şi ingrediente. În plus, mâncarea bine gătită e unul dintre motivele cele mai sincere de bucurie pentru cei din jur. "Cum arată, cum miroase, ce gust are" este un trio senzorial căruia prea puţini îi rezistă, iar eu mă străduiesc să nu-l transform într-o dezamăgire pentru aceia care ajung să guste din ceea ce gătesc eu. Da, gătesc pentru că îmi place să văd oameni fericiţi în jurul meu.

D: Mai ramane timp si de altceva sau, gata, suntem bucatari?

V: Nu sunt bucătar pentru că nu am studii de specialitate, nu am lucrat niciodată într-un restaurant şi abia de curând am avut ocazia să gătesc pentru zeci de oameni. Deci mai degrabă aş zice că sunt un individ care are ocazia să-şi satisfacă o pasiune şi s-o transforme treptat într-o ocupaţie zilnică. Sigur că mai rămâne loc pentru o mulţime de alte treburi.

Sunt partener activ în Bakemono Publishing & Development, în portofoliul căreia mai deţin un site de conţinut (Hohoscop.ro) şi unde voi mai dezvolta alte proiecte online. Pe alt plan, cu Ratatouille Management, propria mea întreprindere, produc pachetele IVR (Interactive Voice Recording) în limbile română, engleză şi maghiară ale unui important operator de telefonie mobilă şi intenţionez să extind acest tip de activitate pe pieţe străine. Este o nişă foarte interesantă, mai ales în perioadele de criză. Tot cu Ratatouille ofer şi servicii de consultanţă în comunicare.

Şi n-aş încheia capitolul ăsta fără să amintesc muzica, o altă pasiune mai veche pe care abia anul ăsta am început s-o "hrănesc" mai serios. Studiez canto şi tehnici de emisie sonoră cu Decebal Stan, la Rock School, şi fac parte dintr-unul dintre proiectele muzicale ale şcolii, alături de Dorin Boerescu (prietenul şi partenerul meu de afaceri), Călin Rotăruş (şeful Arbo Interactive) şi alţi doi "şcolari".

"Gătitul acasă e sigur, e relaxant, e creativ, e rewarding. Gătitul cu prietenii sau cu oameni cu care împarţi interese comune e deja aproape un spectacol."

D: Spune-mi despre pranzul din Caserola. De ce, cum si incotro.

V: "Prânzul din caserolă" este forma pe care am dat-o poveştii culinare. Este un concept lansat pe blogul meu la începutul anului, o idee care s-a bucurat de simpatie şi care a fost primită foarte bine de la bun început. Sigur că ne place să mâncăm la restaurant, sigur că ne place să socializăm la masă, dar vine un moment în care parcă ţi-ai dori să ştii mai exact ce conţine farfuria din care mănânci, cum a fost preparată mâncarea şi aşa mai departe. Dacă treaba asta intervine şi pe fundalul unei dorinţe mai vechi de a crea, de a le face oamenilor din jurul tău câte-o bucurie gustoasă din când în când, răsplata este cu atât mai mare. Gătitul acasă e sigur, e relaxant, e creativ, e rewarding. Gătitul cu prietenii sau cu oameni cu care împarţi interese comune e deja aproape un spectacol.

Reîntâlnirea cu Dorin Boerescu, pe care-l ştiu de vreo zece ani, a însemnat, printre altele, şi mai multă încredere în conceptul meu şi în direcţia bună pe care mi-aş fi dorit s-o urmez din punctul ăsta de vedere. El şi Orlando Nicoară, care la un moment dat mi-a sugerat să fac un site separat pe teme gastronomice (pe vremea când totul se întâmpla pe blogul personal) mi-au dat încrederea şi sprijinul de care am avut nevoie ca să insist şi să perseverez pe tema asta.

"Office Tour" este o primă modalitate prin care fac ca o parte dintre bunătăţile care apar pe site să ajungă şi în farfuriile cititorilor mei. Mergem în birourile companiilor implicate în comunicare şi nu numai, gătim pe loc şi le oferim o mostră din ceea ce înseamnă "Prânzul din caserolă" dincolo de ecranul monitorului. Drumul din viitor al "Prânzului..." e destul de lung, ştiu acum destul de exact cum arată, dar îţi propun să discutăm despre asta la momentul potrivit.

D: Aici ma gasesti :-). Acasa cine face mancare?

V: Bucătăria este sanctuarul meu. Sigur, e o exagerare, dar ştiu cel mai bine unde-mi sunt toate cele de care am nevoie şi cât mă pot întinde, în funcţie de spaţiu. Soţia mea, Anca, găteşte rar în primul rând pentru că nu prea are loc de mine. Face mai degrabă dulciuri şi, ai să râzi, e mult mai precisă şi mai "tehnică" decât mine. Marele ei supliciu, însă, este dezastrul de după gătelile mele furtunoase, problemă pe care o las pe ea s-o rezolve de cele mai multe ori.

D: Care este "the ultimate place" unde ai mancat si unde ar trebui sa mergem neaparat?

V: În ultima vreme am scris destul de puţin despre restaurante, în primul rînd pentru că n-am mai ieşit. Poate şi din lipsă de timp, poate şi din lipsa unor tentaţii suficient de mari. Ajung destul de rar să încerc restaurante noi inclusiv dintr-o mare lehamite de servicii proaste şi mojicii servite de ospătari pe banii mei. Port un mare respect bucătăriei de la Quattro Stagioni (cel vechi) şi unei părţi din echipa de ospătari. Îmi pare rău că vara asta nu am ajuns "La Parfene", cherhanaua de pe malul lacului Snagov unde mi-a plăcut tare mult anul trecut. Mi-e dor de "Alex", restaurantul unguresc din Sinaia, unde majoritatea mâncăilor destuld e rafinaţi pot avea o experienţă plăcută. Despre toate astea găsiţi referinţe pe "Prânzul...", dar cine n-a mâncat pâine poroaspătă cu salată grecească în Grecia, probabil că mănâncă degeaba orice altceva.

D: Dar "the ultimate food" ?

V: Cea mai nouă reţetă de limbă de vacă pe care am descoperit-o de curând. Fiartă în mirodenii şi scăzută în sos de vin dulce, aromat.

" În definitiv, dacă noi nu mai descoperim nimic nou, cei ce vin după noi ar trebui să se mulţumească doar cu modele şi invenţii prea vechi, prea mult în urma timpurilor pe care le vor trăi ei."

D: Daca ar fi sa faci numai si numai ce iti place, cum s-ar desfasura o zi?

V: Poate părea destul de anapoda, însă cred că fac din ce în ce mai mulţi paşi în direcţia asta. Mă trezesc devreme, pe la 6.30. Încep ziua cu scrisul "hohozodiilor", pe care le citesc cu adevărat abia pe la prânz şi aproape că nu recunosc că eu le-am scris. Apoi editez imaginile şi textul pentru propunerea zilei pe "Prânzul din caserolă". Uneori mai am şi altceva de scris, aşa că durează mai mult. Mănânc de dimineaţă pe la 8.30, în timp ce verific pagina din Facebook a "Prânzului", conturile de Twitter ale "Prânzului..." şi "Hohoscopului", mailuri şi aşa mai departe. Încerc să ies din casă către birou înainte de zece, îmi văd de întâlniri şi alte cele până spre seară, când de obicei ies pe undeva sau merg la repetiţii, la Rock School. Nu gătesc în fiecare zi, ci mai degrabă în weekend. Încerc să nu mă culc niciodată mai târziu de 12.30 şi prefer să merg mult pe jos. Nu am carnet şi consider că aş fi un dezastru la volan. Am făcut şcoala şi m-am plictisit teribil, aşa că mi-am spus "un tâmpit mai puţin pe şoselele patriei". Soţia mea e "şoferul" familiei şi conduce admirabil.

D: Ne spui o reteta pentru oameni care apreciaza bunataturile?

V: Nu ştiu dacă ai văzut, pe "Prânzul..." nu prea folosesc cuvântul "reţetă". Îl găseşti uneori din motive practice, oamenii caută "reţete" pe Internet. Doar că eu nu prea cred în aşa ceva. Nici în viaţă, nici în bucătărie. Reţetele sunt variante verificate de alţii, pe care eşti tentat să le respecţi 100%. Dacă nu ai tot ce scrie într-o reţetă, preferi să abandonezi treaba. Dacă nu faci totul cum scrie în carte, eşti convins că asta este cauza eşecului şi ajungi să-ţi plantezi o ditamai pepiniera de frustrări în propria conştiinţă.

Probabil că singura "reţetă" pe care aş putea s-o recomand cititorilor voştri ar fi să-şi stimuleze creativitatea şi intuiţia şi să le urmeze instinctiv. Sigur că e nevoie de cărţi, sigur că e nevoie de mentori şi modele, dar numai prin prisma experienţei, nu ca un drum de urmat cu religiozitate. În definitiv, dacă noi nu mai descoperim nimic nou, cei ce vin după noi ar trebui să se mulţumească doar cu modele şi invenţii prea vechi, prea mult în urma timpurilor pe care le vor trăi ei.

Tags: viorel copolovici, dorin boerescu, orlando nicoara, pranzul din caserola, interviu, gourmet, bakemono