5 idei de mic dejunuri energizante si racoritoare

Pofta de mancare este invers proportionala cu gradele de afara, de aceea este indicat sa consumam la micul dejun alimente usoare si totodata energizante. Prin preparate usoare inteleg faptul ca trebuie sa excludem din alimentatie cat putem de mult zaharul, grasimile, prajelurile, painea si mezelurile.

Iata mai jos 5 idei de mic dejunuri energizante si racoritoare:


1. Budinca de chia
Este foarte usoara, nu ingrasa si, cel mai important, este foarte sanatoasa. Semintele de chia te ajuta sa slabesti, contin antioxidanti, fier, calciu, omega 3, si, mai ales, sunt o sursa generoasa de proteine.

Ingrediente:
- 4-5 linguri de seminte de chia;
- un varf de lingurita de scortisoara;
- lapte de soia cu vanilie (il gasiti in orice supermarket);
- un varf de lingurita de ghimbir pisat;
- o lingurita zahar brun, daca va plac deserturile mai dulci.
- capsuni, piersici, ananas, o banana sau alte fructe pentru ornat.

Se pun semintele de chia intr-un bol cu o cana de lapte de soia, ideea e sa acopere destul de mult semintele, si se amesteca pana cand se transforma intr-o gelatina. Celelalte ingrediente se baga in blender, iar pasta rezultata se amesteca cu semintele de chia. Dupa ce faceti astea, bagati budinca la frigider si asteptati cam o ora. Mai multe detalii despre modul de preparare gasiti aici.



2. Cereale cu lapte de soia
Este o varianta satioasa si sanatoasa de mic dejun, care va va da energie pentru prima parte a zilei. Ca sa fie mai delicios, alegeti de la magazin laptele de soia cu vanilie, este infinit mai bun decat cel simplu. Mai puteti adauga fructe uscate, seminte de in, seminte de chia si putina miere.

3. Iaurt cu fructe si cereale
Puneti intr-un pahar un strat de iaurt, dupa care un strat de seminte si cereale (de care aveti prin casa), dupa care un strat de iaurt, apoi unul de capsuni sau zmeura tocate marunt si tot asa. Rezultatul o sa fie spectaculos si foarte gustos. Este important sa puneti cereale cat mai naturale, fara adaosuri de zahar. Puteti sa folositi si altfel de fructe, bananele si kiwi merg foarte bine cu iaurt.

4. Smoothie verde
Iti recomandam un smoothie de mar, telina si ghimbir. Acest smoothie are efecte anti-inflamatorii, ajuta la prevenirea bolilor degenerative, contine vitamine si minerale, imbunatateste digestia si detoxifiaza organismul.

Ingrediente:
-  frunzele si coditele de la o telina sau, daca nu aveti, este buna si o jumatate de radacina de la o telina;
- 1 mar verde;
- o bucatica de ghimbir;
- o jumatate de lamaie cu tot cu coaja;
- 1 jumatate de castravete;
- 1 pahar de lapte de cocos.

Cum se prepara? Extrem de simplu. Aruncati toate ingredientele in blender si gata. Il puteti consuma indulcit cu putina miere.

Esti pe dietetik.ro, locul in care afli cum sa traiesti sanatos si ce diete ti se potrivesc!



5. Mousse de avocado cu ciocolata
Suna destul de pretentios, insa este un desert raw potrivit pentru micul dejun, extrem de gustos, care nu necesita cine stie ce efort la preparare.

Pentru aceasta delicioasa reteta aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:
- 4 avocado coapte bine;
- o jumatate de cana de cacao;
- 5-6 curmale fara sambure si fara coaja;
- vanilie;
- un sfert de pahar de lapte de migdale;
- un varf de sare.

Faceti o pasta din avocado, dupa care adaugati 1-2 linguri de lapte de migdale si restul de ingrediente. Amestecati cu blenderul pana cand se combina foarte bine, daca vi se pare ca mai este nevoie, mai adaugati putin lapte de migdale. In caz ca va place mai dulce, adaugati o lingurita de miere. Puneti la frigider si consumati la mic dejun, o sa va creeze dependenta. Ornati cu afine, zmeura sau bucatele de capsuni. Pofta buna!

Tags:
idei mic dejun
mic dejun retete
budinca de chia
mousse de ciocolata cu avocado
mic dejun sanatos
mic dejun
mic dejun delicios
Bookmark and Share
[del.icio.us] [Digg] [StumbleUpon] [Twitter]

Articole similare
Lasa un comentariu
 
codul de validare

Calculator
cm
kg
ani
   
Planifica-ti meniul
Intreaba specialistul
  • Dietetik raspunde, Dietetik raspunde

    Redactorii Dietetik.ro isi pun la bataie experienta si cunostintele acumulate. Adresati aici intrebarile...

  • Andra Chirnogeanu, Fitness trainer Fitcurves Andra Chirnogeanu
    Fitness trainer Fitcurves

Adreseaza o intrebare