Iti tot spui ca de luni te apuci de slabit si asa au trecut luni de zile. Pana cand te hotarasti sa incepi vreo dieta, pune in aplicare aceste sfaturi simple, pe care sa le introduci in rutina ta zilnica.
1. Calorii pe zi
Slabitul tine si de caloriile pe care le tai din meniul tau. Jumatate de kilogram inseamna 3.500 de calorii, ceea ce semnifica 500 de calorii pe zi. Deci daca renunti la 500 de calorii pe zi, o sa pierzi jumatate de kilogram pe saptamana. Apeleaza la sfaturile unui nutritionist daca ai nevoie de ajutor cu calculele, dar ai grija sa nu renunti la mai mult de 1.200 de calorii pentru ca
o sa-ti incetinesti metabolismul.
2. Noteaza totul
Monitorizeaza-ti consumul de calorii car de eficient poti. Trece in agenda tot ce mananci, pana si bomboana primita de ziua colegului de birou. Cantareste-te o data sau de doua ori pe zi si urmareste-ti evolutia.
3. Masoara
Ajuta-te de cani gradate, de linguri si de lingurite ca sa masori tot ce mananci. Nu te baza pe masuratul din ochi pentru ca n-ai idee cat de insala ochiul cand ti-e foame. In primele luni o sa ai nevoie sa masori totul, chiar si laptele pe care il pui peste cerealele integrale dimineata, dar apoi te vei obisnui cu cantitatile.
4. Mananca de patru ori pe zi
Ca sa nu te infometezi si sa dai buzna in frigider, ia trei mese consistente si doua gustari pe zi, programandu-le astfel incat sa mananci la fiecare doua, trei ore. Nu sari peste mese pentru a taia din calorii pentru ca iti vei incetini metabolismul si te vei ingrasa. Tine cont ca ultima masa sa fie cu doua ore inainte de culcare, ca sa ai parte de un somn bun. Somnul te ajuta si el la slabit.
5. Ce sa mananci
La fiecare masa ai grija sa ai proteine, pentru a-ti tine de foame, fibre care sa te faca sa te simti satul si carbohidrati sanatosi care sa-ti furnizeze energie. Micul dejun, pranzul si cina pot avea intre 300 si 500 de calorii fiecare, iar gustarile cate 150.
6. Planuieste dinainte
Cel mai rau atunci cand incerci sa slabesti este sa-ti fie foame si sa alegi orice iti iese in cale. Asadar, daca nu vrei sa dai iama in primul fast food, planuieste mesele si
gustarile dinainte.
7. Fa miscare
Mancatul sanatos si calculat este doar o parte din planul pe care trebuie sa ti-l faci pentru slabit. Sportul este o alta parte la fel de importanta. Fa 60 de minute de
exercitii cardio de cinci ori pe saptamana, dar include in antrenamentul tau si exercitii de forta, care iti vor ajuta muschii sa arda mai multe calorii, si de stretching pentru a evita accidentarile.