Toata lumea stie ca secretul pierderii in greutate este reducerea cantitatii zilnice de mancare. Desi suna atat de simplu, altfel stau lucrurile cand e vorba de realitatea de zi cu zi. Sa mananci sanatos si echilibrat inseamna si schimbarea unor obiceiuri culinare. Una e sa mergi sa iti iei un covrig sau o merdenea de la patiserie si alta e sa iti prepari acasa o salata cu naut si orez pe care sa ti-o iei la pachet.
Un alt aspect important pe care sa-l iei in calcul atunci cand slabesti este ca fiecare aliment are un anumit continut de nutrienti. Cu cat ai grija sa le alegi pe cele bogate in nutrienti, cu atat organismul tau va fi si el mai sanatos si va reusi sa arda mai eficient calorii.
Care sunt alimentele care ajuta in procesul de slabire?
1. Lintea
Stiai ca poti sa faci salatele mai satioase adaugandu-le cateva linguri de linte fiarta? Deoarece lintea rosie fierbe cel mai repede si nu baloneaza, este cea mai recomandata in dietele de slabire si detoxifiere. Lintea contine proteine, fibre si o serie de nutrienti care ajuta la energizarea organismului. De asemenea, deloc de neglijat este faptul ca ea contine doar 116 calorii la 100 de grame.
2. Iaurtul
Pe langa faptul ca iaurtul este o sursa importanta de calciu, el este eficient pentru accelerarea tranzitului intestinal, atat de important intr-o cura de slabire. Consuma-l cu fructe proaspete sau uscate, cu cereale integrale sau cu putina miere, seminte si nuci.
3. Pestele
Pestele fript, fiert sau preparat la cuptor nu trebuie sa lipseasca din nicio cura de slabire. El contine grasimi sanatoase, nu ingreuneaza digestia, este bogat in proteine si confera o stare de satietate pentru multe ore dupa masa.
4. Broccoli
Preparat la aburi si stropit cu putina lamaie si cateva picaturi de ulei de masline, broccoli se transforma dintr-o leguma anosta intr-una delicioasa. La 100 de grame de broccoli avem doar 33 de calorii si o cantitate considerabila de vitamina A, vitamina C, magneziu si calciu.
5. Merele
Cel mai mare avantaj al consumului de mere intr-o cura de slabire este accelerarea tranzitului intestinal. Daca mananci 2-3 mere pe zi nu trebuie sa iti mai faci griji pentru aportul zilnic de fibre. De asemenea, merele ajuta la scaderea poftei de dulciuri si la controlarea senzatiei de foame.
6. Fasolea verde
Fasolea verde contine foarte putine calorii si poate fi consumata in orice cantitati in dieta, ceea ce nu se poate spune despre multe alimente. La 100 de grame de fasole verde avem 30 de calorii, mult potasiu, carbohidrati, sodiu, fibre, vitamina A, calciu, fier, magneziu si vitamina C.
7. Orezul brun
Spre deosebire de fratele lui, orezul alb, orezul brun are mai putine calorii si mai multi nutrienti. La 100 de grame de orez brun avem 110 calorii si cantitati rezonabile de potasiu, fibre, proteine, calciu, fier si magneziu.
8. Grapefruitul
Chiar si atunci cand nu schimbi nimic in meniul tau zilnic ci doar adaugi o jumatate de grapefruit inainte de fiecare masa, ajuta la pierderea in greutate. Diverse studii au aratat ca persoanele care consuma grapefruit cu o jumatate de ora inainte de masa reusesc sa manance mai putin.
9. Fulgii de ovaz
Stiai ca persoanele care consuma cereale de ovaz au mai putina grasime in zona abdominala? Fulgii de ovaz sunt bogati in fibre, vitamine din complexul B, magneziu, fier, cupru, seleniu, calciu, mangan, zinc, dar si proteine. Ei te ajuta sa eviti constipatia, sa ai o digestie buna si multa energie.
10. Quinoa
Quinoa poate fi gatita intr-o mie de feluri. Ea poate fi adaugata in salate, poate fi preparata sub forma de budinca, poate fi consumata pe post de garnitura langa o friptura sau ca fel principal. Quinoa este bogata in proteine de calitate, calciu, magneziu, vitamine de tip B, fier si carbohidrati buni, care nu ingrasa. Un alt avantaj al acestei cereale este ca ea nu contine gluten.
11. Ouale fierte
Nutritionistii considera ca cel mai bun mod de a-ti incepe ziua este sa iti faci un platou cu un ou fiert, cateva legume, o felie de branza si niste masline. Bineinteles, nu uita de ceaiul verde sau negru. Ouale reprezinta combinatia perfecta intre proteine, grasimi sanatoase, carbohidrati si nutrienti - minerale si vitamine. Un ou de gaina contine 70-80 de calorii si asigura o senzatie de satietate pentru mult timp dupa masa.
12. Spanacul
Fie ca il consumi inabusit, fie ca il adaugi in salatele tale, spanacul este un aliment care iti revigoreaza organismul. El contine putine calorii, doar 23 de calorii la 100 de grame, si foarte multi nutrienti (sodiu, potasiu, fibre, calciu, vitamina A, vitamina C, magneziu si fier).
Alte alimente pe care sa le incluzi in cura ta de slabire sunt citricele, bananele, verdeturile, sfecla rosie, varza, uleiul de masline, nucile si migdalele, semintele de canepa decorticate, fructul de avocado, nautul, carnea de pasare, branza slaba, fructele de padure, cartofii dulci.