Chez Chef Mazilique

Dietetik: Chez Mazilique si-a schimbat putin look-ul, s-a transformat in Chef  Mazilique. De unde a venit schimbarea?

Esti pe dietetik.ro, locul in care afli cum sa traiesti sanatos si ce diete ti se potrivesc!

Cristina Mazilu: Schimbarea n-a avut nicio strategie în spate, ci a fost o joaca alaturi de doi dintre prietenii mei. Mie îmi placea şi logoul anterior, cel cu un cupcake răsturnat şi turtit – reflecta foarte bine nepriceperea şi amatorismul meu într-alte gătitului J Îl făcusem singura atunci când am deschis blogul Chez Mazilique. Cel nou e facut cu ajutorul a doi prieteni – Cristina Papacu de la Kitten care a facut logo-ul, şi Bogdan Zarchievici, de la Creative Media Agency , care s-a jucat cu tagline-ul Chez Mazilique, transformându-l în Chef... E mai mult o gluma, sa nu o luam prea-n serios :-D

Dietetik: Esti jurnalist ziua si supergospo cu laptop si dslr noaptea. Cand ai timp de toate daca alergi si ziua si noaptea pe la tot felul de evenimente?

Cristina Mazilu: Ani de zile am crezut ca nu am timp. Dar de fapt, atunci cand esti motivat, reusesti sa gasesti sau sa-ti faci timp. Iar pe mine ma motiveaza prietenii mei, cu care impart tot ce gatesc. E o pasiune destul de egocentrica, fiindcă sunt alimentată de reacţiile şi încurajările lor. A win-win situation :-D.

D: Gustul vine mancand. Pasiunea pentru gatit la fel?

Cristina Mazilu: Da, clar.

D: De cand a inceput acest cooking frenzy si care e feed-back-ul?

Cristina Mazilu: A început undeva prin martie. Înainte găteam cam de doua ori pe an - pui la cuptor undeva între Crăciun şi Revelion şi un castron de penne arrabiata primăvara. Şi mi se părea că mutam munţii. În primăvară însă, după ce mi-am chemat gaşca de prieteni la o petrecere la care am gătit şi - lăsând la o parte faptul că am adormit şi i-am lăsat pe ei să spele toate vasele - mâncarea a fost apreciată şi intens lăudată. A fost suficient ca să recidivez şi să ajung să gătesc într-o manieră, ce-i drept, exhibiţionistă. Iar în vară am gătit ceva mai public – am dus brioşele, tartele şi restul de prăjituri la Street Delivery, unde am avut astfel ocazia să cunosc o parte dintre cititorii blogului. A fost o experienţă foarte tare şi acum mă gândesc la „scuze” ca să ne mai întâlnim să mâncăm :))

D: Care e cea mai buna mancare ever, pe care nu ai gatit-o tu?

Cristina Mazilu: Mi-e imposibil să aleg un singur fel de mâncare. Acum mi-e dor de un biftec tartar bine preparat, cum rar am găsit, de platoul cu fructe de mare de toate felurile, mâncat în piaţa Boqueria din Barcelona, de raţa Teriyaki crocantă dintr-un micuţ restaurant japonez, descoperit la Viena, de sushi şi sashimi cum găseşti la fiecare colţ de stradă în străinătate, dar mai nicăieri în România (şi oricum, în niciun caz la preţuri justificate...). Mi-e poftă de învârtită, minciunele şi cremă de zahăr ars – deserturile cu care bunica mea mi-a răsfăţat copilăria – şi de mămăliga pe care o făcea bunicul meu, şi acum tatăl meu, pe care o tai cu aţa.

D: Dar cel mai delicios fel de mancare gatit in propria bucatarie?

Cristina Mazilu: N-aş putea alege. Sunt entuziasmată de fiecare dată când gătesc ceva nou – şi adevărul e că, cel puţin deocamdată, nu mă prea repet – am atât de multe chestii de încercat. Dar cred că am fost impresionată de cum au ieşit Chocolate Chip Cookies, având în vedere că niciodată nu mâncasem altfel decât cumpărate din supermarket. Şi eu nici măcar nu sunt un “chocoholic”.Peştele şi fructele de mare îmi plac cam în orice “aranjament” – cu paste, cu sos de vin, cu sos de roşii, iar fara  brioşe deja nu mai pot să mă prezint la zilele de naştere ale prietenilor.

D: Unde mergi sa mananci cand te-ai saturat sa gatesti si vrei sa gateasca altcineva pentru tine for an instance?

Cristina Mazilu: Întotdeauna am fost o gurmandă şi înainte de a mă apuca febra asta culinară home-made, mâncam aproape exclusiv în oraş. Încercam tot ce era nou sau necunoscut, tot felul de bucatarii etnice. Dar acum se pare ca am devenit şi mai pretenţioasă, aşa că tot mai rar gasesc ceva care sa ma mulţumească. În Bucureşti am descoperit recent, la recomandarea unui prieten, Agra Palace, un restaurant indian în Pipera; îmi place Picollo Mondo (mâncare libaneză), la Violeta’s Vintage Kitchen am mâncat o salată de peşte marinat în lime, cu coriandru şi rodii, care mi-a placut foarte mult, la restaurantul Louisenhof au un gulas foarte bun, la Valencia – paella mixtă. Dar, per total, sunt mai tot timpul nemulţumită de serviciile din cârciumile de pe la noi, aşa că, pentru un răsfăţ, tot la prieteni e cel mai bine. Şi la magazinele de delicatese, cum e Gourmandise Traiteur. Si in Bulgaria, că-i peste drum.

D: De ce are nevoie o mancare ca sa iasa buna ? Cat la suta improvizatie, cat la suta reteta propriu-zisa?

Cristina Mazilu: În primul rând e nevoie de chef – dacă priveşti tigaia ca pe un instrument de tortură, sansele sa iasa bine scad dramatic. În al doilea -  de câteva noţiuni de bază: fiert, prăjit, copt. În al treilea - de ingrediente de calitate, evident.Improvizaţia în bucatărie e minunată, dar e loc de ea abia după ce ştii exact ce faci. Iar dacă atunci când găteşti o friptură, te poţi juca cu condimente, uleiuri şi alte mirodenii, aceeaşi libertate nu ţi-o mai permiţi când faci o prăjitură – deja e vorba de chimie şi rişti să strici ziua cuiva cu un tort în care crema e cam stricată...