Mi se intampla deseori ca atunci cand ies sa mananc in oras sa citesc meniul de 3 ori, in cautarea celei mai sanatoase variante. De multe ori ma opresc la o salata, dar se pare ca nici aceasta nu e chiar nevinovata.
Potrivit unui studiu, atunci cand ies in oras, romanii comanda ciorba de burta,
supa de pui cu taitei, ciorba de vacuta, tocanita, carne de porc la gratar cu cartofi prajiti, snitel cu cartofi prajiti, salata bulgareasca sau cu
ton, pizza cu carne sau shaorma.
Ca sa te scutim de frunzaritul meniului si de mustrarile de constiinta de dupa masa, iti spunem cum sa faci mai sanatoase aceste feluri de mancare. Te avertizam ca ospatarilor s-ar putea sa le pari fitoasa si mofturoasa, dar organismul tau te va iubi pentru asta.
Cere detalii despre ciorba de vacuta. Daca are bucati de vitel, smantana degresata, legume proaspete si taietei preparati acolo, poti sa comanzi linistita.
Ciorba de burta necesita o atentie speciala. Legumele trebuie fierte sau inabusite, smantana degresata, iar carnea trebuie sa fie de vitel si fara grasime.
Salata care iti pare cea mai ok din meniu ar trebui sa sufere cateva modificari. Cea bulgareasca trebuie sa contina branza degresata, legume proaspete, ulei de masline (nu de floarea soarelui) si piept de pui (nu sunca). La cea cu ton, tonul trebuie sa fie maruntit in apa, nu il ulei, iar dressingul sa contina iaurt degresat sau maioneza light.
Cand te duci intr-o
pizzerie, fii cat de mofturoasa vrei, caci acolo ar trebui sa gasesti tot ce-ti pofteste inima: carne slaba in loc de mezeluri si blat din faina integrala, in locul celei albe. Doar asa ai voie sa mananci o
pizza.
Toata lumea condamna shaorma, dar sa stii ca nu e atat de rea pe cat se spune. Inlocuieste carnea de porc cu cea de pui, cartofii prajiti cu cei copti la cuptor si limiteaza cantitatea de sosuri sau macar cere maioneza light.
Carnea de porc la gratar, atat de iubita de romani, n-ar fi atat de rea daca n-ar contine grasime, iar cartofii pentru garnitura pot fi pusi la cuptor, in loc sa fie prajiti.