Ghid pentru masa de Craciun
Indiferent cat de multa vointa ai, indiferent cat esti de grijulie cu silueta ta, este greu de crezut ca iti vei petrece seara de Craciun, si zilele urmatoare, in fata unui bol cu salata verde. Dar, relaxeaza-te, din fericire exista solutii care imbina perfect alimentatia sanatoasa, cu putine calorii si satisfactia, absolut necesara, macar din cand in cand, de a manca ceva bun!
Solutia cea mai buna este sa mananci pe alese, te sfatuieste Cuisine AZ. Pe toate mesele de Craciun, indiferent cat sunt ele de incarcate exista si cate ceva sanatos. In perioada Sarbatorilor fa un angajament cu tine si promite-ti ca nu vei spune niciodata: "Nu multumesc, nu pot sa mananc, sunt la regim!". Invata sa alegi: la aperitiv mizeaza pe salate, cruditati, sosuri subtiri de iaurt sau maioneza, masline si branza alba. Respecta regula cantitatilor, nu-ti pune niciodata in farfurie de doua ori acelasi aliment si mananca incet.
Esti pe dietetik.ro, locul in care afli cum sa traiesti sanatos si ce diete ti se potrivesc!
De pe masa de Craciun nu poate sa lipseasca alcoolul, fie ca este vorba despre bauturi tari sau despre vin si sampanie. Nu te poti integra in ambianta de sarbatoare fara un pahar de sampanie. Merg chiar doua pentru ca sampania are circa 60-90 de calorii in fiecare pahar. Si aici diferenta este facuta de cantitate. Doua pahare de vin si doua de sampanie este cantitatea ideala si suficienta. Evita bauturile tari pentru ca sunt hipercalorice, plus ca iti vor stimula pofta de mancare.
Mananca in etape. Friptura simpla de pui sau de porc, este o alegere perfecta. Savureaza garniturile din legume, dar alege variantele soft. Evita sosurile, indiferent cat de subtiri sau lipsite de grasimi par sa fie. Niciun sos nu se poate face fara faina si exces de grasime. Si cu cat este mai bun la gust, cu atat are mai multe calorii. "Drege" friptura cu putin mustar. Este delicios, stimuleaza metabolismul si nu are calorii. Daca ai posibilitatea mananca picant.
La capitolul desert, alegerile sunt cele mai greu de facut. Mergi pe inghetata, fara toppinguri si fara frisca, pe fructe, evident, si pe combinatii care contin creme de branza. Evita torturile cu crema de unt, aluaturile dospite.
Bea multa apa, mananca incet, nu ciugulii si limiteaza-te doar la ceea ce este in farfuria ta. Afla mai multe despre calorii si trucuri pentru masa de Craciun de aici si de aici.