INTERVIU Camelia Hoinarescu, nutritionist: Doar schimbarea alimentatiei nu reprezinta cheia spre sanatate

Motivatie 06.05.2016 Livia Caled
Mancatul sanatos devine pe zi ce trece un proces din ce in ce mai dificil, avand in vedere tentatiile din jur si modul de viata alert la care suntem supusi. Despre cum sa incercam sa traim mai sanatos, despre importanta curelor de detoxifiere si greselile de nutritie, ne-a povestit mai multe Camelia Hoinarescu, specialist in Nutritie, membru al Ordinului Practicienilor de Medicina Complementara din Romania, maestru in arta culinara, cu o experienta de peste 10 ani in industria alimentara. 
 
1. Camelia, spune-ne cateva cuvinte despre tine si pasiunea ta pentru stilul de viata sanatos. De ce ai ales meseria de nutritionist?
 
Cred ca mai curand meseria m-a ales pe mine decat eu pe ea. Stiintele medicale si, in general, tot ce tine de biologie, biochimie, genetica, medicina au reprezentat pasiunile mele, hobby-urile mele. Totul a capatat sens atunci cand organismul meu a cedat datorita unei vieti extenuante, stresante si nesanatoase. Practic, nutritia mi-a salvat viata, am reusit sa ma vindec NUMAI prin regim alimentar. In momentul in care am inteles ce se petrece in corpul meu, avand cunostinte vaste in domeniu adunate in zeci de ani, am reusit sa-mi concep tratamentul folosind doar alimentatia acolo unde nici un tratament nu a functionat. Boala a intrat in remisie iar eu am inteles ca a fost semnul ca aceasta e calea de urmat. Sa fac nutritie, dar nu oricum. Am devenit nutritionist terapeut in tratarea diverselor afectiuni prin alimentatie. M-am instruit si continui sa ma instruiesc alaturi de cercetatori de marca in domeniu. Pierderea in greutate vine de la sine, odata cu echilibrul.

2. Cum s-a schimbat viata ta de cand practici aceasta meserie?
 
Viata mea nu s-a schimbat. Ci am inceput una noua. Am luat-o de la capat, de la zero. Nu e neaparat un model de urmat, insa eu asta am ales. Imi place enorm ceea ce fac si atunci nu obosesc niciodata, nu ma plictisesc si nu am sentimentul ca depun efort chiar si in zilele cand poate muncesc mai mult de 12 ore. Schimbandu-mi complet stilul alimentar am determinat schimbari si in casa, fara sa impun. Acum familia mea mananca mai sanatos chiar daca poate nu toti fac sport cat trebuie sau mai mananca un dulce nepermis. Este o alta viata pentru ca nu mai seamana nimic cu ce a fost. Psihic eu sunt un alt om, am regasit inocenta copilariei, mi-am regasit firea si temperamentul, naturale, asa cum le aveam de la natura si nu ascunse sub un morman de comportamente invatate din nevoia de a ma apara de agresivitatea mediului inconjurator. Mi-am reamintit cum sa iubesc tot ceea ce e viu, ce inseamna viata, sa respect fiecare fiinta. Acum sunt un om impacat, linistit, echilibrat, multumit. Din toate punctele de vedere. Ii invat si pe altii sa fie asa. Practic intr-o sedinta de nutritie cred ca peste 60% e psihoterapie si life coaching.

3. Ce inseamna o alimentatie incorecta si un stil de viata nesanatos? Care sunt cele mai frecvente greseli de nutritie?
 
Stilul de viata, hm! Este un concept complex. Ne place cum suna si e la moda sa-l vehiculam. Dar e greu de inteles si e si mai greu de pus in practica in mod corect. La teorie toti suntem buni, dar cand e ceva de facut preferam sa schimbam doar ceea ce e confortabil. Alimentatia este doar o parte a stilului de viata si doar schimbarea alimentatiei nu reprezinta cheia spre sanatate.
 
Componentele de baza ale stilului de viata sunt (nu neaparat in ordinea importantei): psihicul, viata sociala, motivatiile, alimentatia, miscarea, starea de sanatate. Toate aceste componente trebuie echilibrate. Nu exista o reteta universala. Asa cum fiecare dintre noi poseda un genom unic tot asa si solutia este unica. Orice dezechilibru al oricarui punct enumerat mai sus inseamna viata nesanatoasa. De exemplu poti sa ai o alimentatie perfecta, sa faci sport zilnic, sa ai relatii bune cu familia, prietenii dar sa fii nemultumit, sa te simti neimplinit. E necesar sa gasesti motivul neimplinirii, sa-l elimini si doar apoi poti spune ca ai o viata sanatoasa.
 
Sau poti sa ajungi sa faci prea mult sport extenuand resursele corpului. Orice dezechilibru, in plus sau in minus ne deviaza de la ideal si ne conduce spre o stare improprie care mai tarziu se va reflecta in toate aspectele stilului de viata. In fiecare moment exista undeva un plus, altundeva un minus insa micile dezechilibre alternand in timp se echilibreaza mai ales daca psihicul e puternic si alimentatia asigura ce avem nevoie. Daca devierile persista si se adancesc, atunci apar si problemele.
 
O alimentatie incorecta este acea alimentatie care nu asigura un aport adecvat de energie si in acelasi timp de macronutrienti (carbohidrati, lipide si proteine), micronutrienti (vitamine, minerale, enzime), fibre si apa, necesare varstei, sexului, tipului de activitate, consumului nervos. O sa spuneti ca pare foarte complicat si pare imposibil de atins fara de calcule stufoase. Dar solutiile sunt uneori hilar de simple. Mai ales in ziua de azi in care ne confruntam mai mult cu excese. Atingerea unui nivel de alimentatie potrivit este un proces mai lung sau mai scurt. Depinde de fiecare. Practic putem manca de toate, dar cate putin. Fructele si legumele sa reprezinte cel putin 60% din volumul ingerat, sa eliminam zaharul si faina alba cat de mult putem, sa evitam prepararea nociva a alimentelor.
 
 
4. Ce parere ai despre mezeluri si dulciuri? Cat de tare ne afecteaza ele sanatatea?
 
Zaharul, faina alba si adaosurile chimice din mancarea procesata industrial stau la baza imbolnavirilor noastre. Se mai adauga medicamentatia alopata de care facem exces, sedentarismul, stresul si poluarea. Toata faina alba din comert este aditivata. Asa ca orice prajitura, facuta chiar in casa este nociva numai daca luam faina in calcul. In procesul de fabricatie, faina alba ajunge la final, pe langa tratarea cu insecticide, fungicide, deratizante, sa contina aloxan. Aloxanul este substanta cu care se provoaca diabet animalelor de laborator. Mezelurile, in procesele de fabricatie, ca si lactatele industriale, ajung sa contina amidon (faina) si zahar, pe langa o uriasa cantitate de sare.
 
Dulciurile, mai ales cele din comert sunt perla chimiei. Luati orice “dulce” de pe raft si cititi lista ingredientelor. Nu mai mult! Mie imi dispare pofta. Nimeni, la nici o varsta nu are nevoie de zahar procesat. Daca simti nevoia de dulce, mananca un fruct. Chiar daca esti diabetic. Zaharul in sine, ca substanta chimica, nu e toxic. E toxica insa reactia pe care o genereaza in organism cand e consumat in stare rafinata, nu in stare naturala inglobata intr-un complex natural cum e un fruct. Nu e nociv sa consum sfecla de zahar ca atare, o pot consuma ca pe mar. In schimb zaharul extras din ea e nociv.
 
Am avut cazuri in care numai cu renuntarea la mezeluri si dulciuri am obtinut pierderi masive in greutate si echilibrarea parametrilor vitali. Fara a exclude altceva. Carnea s-a consumat in continuare, dar gatita in casa, corect.
 
Sa nu ne pacalim ca daca consumam zahar brun sau siropuri de agave ori alti indulcitori, nu e acelasi lucru. Mentinerea creierului intr-o stare de dependenta de gustul dulce este o practica nociva pentru sanatate.

5. Este necesar sa tinem din cand in cand cure de detoxifiere? Ce inseamna o cura de detoxifiere?
 
Nu e necesar, ci obligatoriu. Curele de detoxifiere pot avea diverse forme in functie de toxicitatea mediului la care suntem expusi, de contaminarea cu care plecam la drum (ma refer la ce toxine, natura lor si cat de multe posedam), de starea de sanatate de la inceputul curei (unele practici sunt interzise in anumite afectiuni). O cura de detoxifiere nu se incepe fara un diagnostic. Cura poate sa insemne un clasic post (doar cu alimente de provenienta vegetala) dar tinut corect, fara margarina, excese de coca (paine, paste) sau pateuri vegetale din comert ori cine stie ce preparate industriale “interesante” dar de post. Si poate merge pana la post negru, doar cu ingestie de apa. Uneori detoxifierea poate insemna si tratament medicamentos absolut necesar si sub supraveghere medicala stricta (in cazul intoxicatiilor cu metale grele de exemplu). Depinde foarte mult de diagnostic, de genom, de scopul urmarit. Daca cura este corecta rezultatele sunt uimitoare. 
 
Curele de detoxifiere trebuie aplicate periodic, din nou in functie de caz iar durata lor este de asemenea stabilita pentru fiecare persoana.
 
Va dau un exemplu personal. Dupa o interventioe chirurgicala nu am reusit timp de 3 saptamani sa elimin anestezicul avand parte de migrene groaznice si o stare profunda de rau. Solutia medicala ar fi fost sa aplic una sau mai multe sedinte de plasmafereza (curatarea sangelui de toxine prin conectarea la un aparat, care seamana cu ce face dializa). In loc de asta am optat pentru 3 zile de post negru, doar cu apa. Dupa aceste 3 zile corpul s-a curatat singur, am experimentat o stare extraordinara de revigorare pe toate planurile (fizic si psihic). Primele 2 zile si jumatate nu au fost usoare deloc dar a meritat. Eu sunt subponderala si da, am pierdut 2 kg. Dar nu mi-a afectat sanatatea, ci dimpotriva. Iar kilogramele pierdute s-au recuperat intr-o saptamana. Cu toate astea nu invit pe nimeni sa faca asta fara un consult in prealabil si fara a fi in contact cu un specialist pe toata durata curei detox, oricare ar fi ea.
 
6. Traim mai mult daca mancam mai putin?
 
Da, este deja un fapt dovedit stiintific. Insa haideti sa precizam ce inseamna sa mancam mai putin. Caci nu e suficient ca de la ingerarea a 5000 de kcal pe zi sa scadem la 4000 kcal in conditii de sedentarism. A manca mai putin inseamna a avea un aport caloric sub nivelul recomandat mentinandu-ne o usoara stare de subponderabilitate. Si nu oricum, ci mancand foarte multe alimente de origine vegetala, o mare parte nepreparate termic.
 
7. Cum arata meniul tau pentru o zi?
 
Meniul meu nu e un etalon pentru ca eu sunt vegana din motive de sanatate. Nu invit nici un om sanatos sa excluda categorii de alimente din alimentatie, ci doar moduri de preparare. Dar iata o zi alimentara din viata mea. Dimineata nu mananc. Nu o fac de cand ma stiu. O sa ziceti ca e gresit. Va spun ca nu. Tine de metabolismul fiecaruia. Exista persoane care fiziologic nu pot sa se alimenteze dimineata, asa isi pastreaza starea de sanatate si echilibrul.
 
Inca de mic copil am refuzat micul dejun. A nu se confunda cu comoditatea. Am incercat si nu mi-a fost bine. Asa ca ziua mea alimentara incepe ceva mai tarziu, cam la 2-4 ore de la trezire. Mananc de obicei o salata din “balarii” cum spun prietenii, cam cat imi incape in cele 2 maini, la care adaug o lingura, doua de “proteine vegetale” gen linte, naut, boabe de grau fierte, ciuperci, tofu, orez, alune sau nuci, seminte, etc. Mai mananc un fruct, oua sau ceva legume (ardei gras, castravete, o gule doua) pentru o gustare, iar cina o reprezinta o mancare de post, in general legume sau leguminoase, ori impreuna. Gatite cumva. Incerc sa nu mananc dupa ora opt avand in vedere ca pe la 10 ma culc de obicei. In alte zile o masa poate fi o ciorba/supa crema sau pur si simplu un pumn de seminte ori alune/nuci crude. Ma feresc sa mananc paine, o inlocuiesc cu grau, orez integral, arpacas, hrisca, etc. fierte. Nu pentru ca painea e un aliment rau in sine, ci pentru ca are faina alba si de cele mai multe ori si aditivi care nu au ce cauta acolo. Nu am timp sa imi prepar painea si nu am o sursa de faina de incredere asa ca o evit dar nu o exclud. Aleg paine integrala mereu.
 
Mananc putin, sunt subponderala, dar sunt mai plina de energie si mai sanatoasa decat am fost in orice moment in trecut. Poate in copilaria foarte mica... Repet, regimul meu nu e unul potrivit oricui, el are o componenta terapeutica adaptata mie.
 
Daca doriti o schimbare, apelati la cineva bine informat in domeniu, pregatit sa va explice pe larg tot ce aveti de facut, pregatit sa va puna un diagnostic si sa va sustina psihic si fizic in fiecare etapa. Nu optati pentru restrictii pe care nu le puteti duce, ci pentru o “calatorie” indrumata pe care sa o faceti cu bucurie si incredere.
 
 
Pe Camelia Hoinarescu o gasiti si pe blogul ei, Dietator.ro.
 
 
Tags:
alimente nesanatoase
cum sa traim sanatos
detoxifiere
nutritie
reguli
nutritionist
interviu
alimentatie
camelia hoinarescu
specialist nutritie
stil de viata sanatos
alimente nesanatoase
greseli nutritie
Bookmark and Share
[del.icio.us] [Digg] [StumbleUpon] [Twitter]

Articole similare
Lasa un comentariu
 
codul de validare

Calculator
cm
kg
ani
   
Planifica-ti meniul
Intreaba specialistul
  • Dietetik raspunde, Dietetik raspunde

    Redactorii Dietetik.ro isi pun la bataie experienta si cunostintele acumulate. Adresati aici intrebarile...

  • Andra Chirnogeanu, Fitness trainer Fitcurves Andra Chirnogeanu
    Fitness trainer Fitcurves

Adreseaza o intrebare